Nou incendiu de vegetație în apropiere de Los Angeles. Flăcările au cuprins aproape 40 de kilometri pătrați și sunt întețite de vânturi puternice și vegetația uscată. Au fost emise ordine de evacuare pentru peste 30.000 de persoane.
Incendiul se manifestă la 80 de kilometri nord de Los Angeles în zona unde se află Lacul Castaic. Noul focar denumit Hughes a ajuns la două treimi din mărimea lui Eaton, unul dintre incendiile care au mistuit zona metropolitană.
Peste 30.000 de persoane au primit ordin de evacuare, iar alte 23.000 sunt în alertă. Până acum, nu au ars case, însă vântul puternic și uscat intensifică flăcările.
Peste 4.000 de pompieri se luptă cu focarul Hughes
Echipele de salvare au extras apă din lac și au împrăștiat material ignifug cu ajutorul aeronavelor, potrivit postului de televiziune locale.
Porțiuni din Interstate 5, una din principalele autostrăzi din vestul Statelor Unite au fost închise temporar din cauza vizibilității scăzute provocate de fum. Pompierii au reuşit să stingă suficient din incendiu astfel încât autostrada să fie redeschisă, au precizat autoritățile.
La finalul acestei săptămâni sunt prognzate ploi în California de Sud.
A new wildfire erupts in California, forcing over 50,000 to evacuate or prepare to leave
A wildfire broke out on the morning of January 22 near Castaic Lake, located about 80 kilometers north of Los Angeles. Within hours, the fire had spread across approximately 39 square… pic.twitter.com/QaHU9FW87j
— NEXTA (@nexta_tv) January 23, 2025
Sursa foto: X / NEXTA