Confidenţialitate

Nou exerciţiu pentru verificarea sistemelor de alarmare a populaţiei

Un nou exerciţiu de alarmare a populaţiei se desfăşoară miercuri, în întreaga ţară.

Se testează şi verifiă instalaţiile de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

În intervalul, orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente în toate judeţele.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, între orele 10.00 şi 11.00, în toate judeţele, sunt programate exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, astfel încât să fie centralizate permanent datele privind starea echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.

În Capitală, există 390 de sirene în evidenţe (337 electrice şi 53 electronice), aminteşte agenţia News.ro. Din acestea, doar 102 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către  (ISU) Bucureşti – Ilfov. La exerciţiul din luna septembrie, din cele 102, doar 56 au funcţionat.

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.