Confidenţialitate

“Nopţile lecturii”, organizate de Institutul Francez din România

Între 21 şi 24 ianuarie, Institutul Francez din România organizează evenimentul “Nopţile lecturii”, cu tema “Să recitim lumea”.

Plăcerea cititului va fi celebrată la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi prin întâlniri cu scriitori, mese rotunde, lecturi muzicale, ateliere de lectură în limbile franceză şi română, concursuri şi multe altele. Nu este ignorată nicio categorie de cititori, atât cei mici, cât şi adulţii beneficiind de activităţi dedicate.

Toate activităţile se vor desfăşura online, pe paginile de Facebook şi Instagram ale Institutului Francez sau pe aplicaţia Zoom.

Programul de la Bucureşti cuprinde un atelier de lectură şi jocuri pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, precum şi producţia “AdoChansons”, combinaţie de muzică şi literatură destinată publicului de peste 15 ani.

La Cluj-Napoca, “Nopţile lecturii” oferă publicului şansa de a participa la întâlnirea cu scriitoarea Marianne Jaegle, autoarea cărţii “Vincent asasinat” (“Vincent qu’on assassine”), publicată în 2016 la editura Gallimard şi tradusă în limba română, de către Sînziana Manta, la editura Univers în 2020. Lucrarea abordează momente cheie ale biografiei genialului pictor post-impresionist Vincent Willem van Gogh, argumentând în favoarea unei noi ipoteze legate de moartea acestuia.

Tot la Cluj-Napoca va avea loc atelierul “Pam Pam”, dedicat copiilor de peste opt ani, prin care personajul Fram din romanul lui Cezar Petrescu “Fram, ursul polar” este comparat cu acelaşi personaj din cartea ilustrată “Aventurile lui Fram, ursul polar” de Adrian Barbu şi Alexandra Abagiu. Copiii de până la şase ani vor putea participa la “Seara cu ciocolată caldă: poveşti şi jocuri cu Luiza Rus”.

La Iaşi, va avea loc masa rotundă “Recitind lumea la feminin”, cu participarea a şase scriitoare de limbă franceză: Tanella Boni, Catherine Cusset, Lise Gauvin, Liliana Lazar, Madeleine Monette şi Faouzia Zouari. Discuţiile vor fi moderate de Simona Modreanu, profesoară de literatură la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi.

La Timişoara, echipa Institutului Francez le va citi copiilor în fiecare zi a evenimentului. Lectura unor fragmente din texte ale unor autori români traduşi în franceză, având pe fundal un concert de pian este inclusă în emisiunea “Lecturi încrucişate: literatură şi muzică”. Programul de la Timişoara se încheie cu evenimentul “Recitim lumea împreună”, în cadrul căruia vor fi transmise înregistrări video de maxim cinci minute cu lecturi din lucrările unor autori de limbă română şi franceză.

Ediţia din 2021 a “Nopţilor lecturii” este cu atât mai importantă cu cât, în contextul pandemiei de COVID-19, lectura a urcat vertiginos în preferinţele multor oameni de petrecere a timpului liber.

Evenimentul global “Nopţile lecturii” (“Les Nuits de la lecture”), ajuns în 2021 la cea de-a cincea ediţie, este o iniţiativă a Ministerului Francez al Culturii, preluată de 32 de ţări şi susţinută de UNESCO, conform en.unesco.org. Prima ediţie s-a desfăşurat în 2017, fiind concepută ca o sărbătoare a cărţii şi având scopul de a sublinia importanţa accesului la carte. În 2020, tema aleasă de UNESCO a fost “Citind fără frontiere”, pentru a evidenţia latura socială a lecturii, activitate ce are, printre altele, meritul de a apropia oameni de cele mai diverse naţionalităţi.