Confidenţialitate

Noi restricții, de duminică, în București. Incidența este de 8,98 la mia de locuitori

În București, incidența a ajuns duminică, 3 octombrie, la 8,98 de îmbolnăviri la mia de locuitori.

Din 3 octombrie, de la miezul nopții au intrat în vigoare noi restricții.

Nunțile și botezurile sunt în continuare permise, dar la 50% din capacitate, cu CEL MULT 200 de persoane – fie că vorbim de petreceri în interior sau în exterior și NUMAI cu participanți vaccinați ori care au certificat covid de trecere prin boală în ultimele 6 luni.

În aceleași condiții rămân deschise cinematografele și sunt permise concertele și spectacolele, dar în aceste cazuri ȘI MASCA e obligatorie.

Restaurantele și cafenelele din București funcționează – și în interior, și la terase – la jumătate din capacitate, până la miezul nopții și doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, în condițiile menționate mai devreme.

Barurile și cluburile s-au închis în București si rămân așa până când incidența scade sub 6 la mie.

În școli, orele de sport se fac în București doar în spații deschise, fără obligativitatea măștii.

La orice competiții sportive – indiferent dacă în săli sau afară – accesul spectatorilor se face la jumatăte din capacitate, cu mască și distanța de minim 1 metru între ei.

Mitingurile şi demonstraţiile sunt permise cu cel mult 100 de participanţi – obligatoriu purtând măști.

De altfel, masca de protecție a redevenit obligatorie în toate spațiile aglomerate: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, în stații și în mijloacele de transport în comun, în magazine și la serviciu.

Circulația celor nevaccinați între 8 seara și 5 dimineața e permisă doar cu declarație, pentru anumite motive justificate: in interes de serviciu, cu dovada; pentru asistența medicală de urgenta; pentru urgente la farmacie ori pentru VACCINARE. De asemenea, sunt permise tranzitul de noapte, tot pe baza unei dovezi; precum si eplasarile in alte situatii urgente, precum ingrijirea cuiva, evacuarea in caz de pericol ori de urgență de tipul 112.

Măsurile sunt deja in vigoare – s-au aplicat de la miezul nopții.