Comisar european pentru Transporturi, Adina Vălean a vorbit despre regulile care vor fi impuse domeniului în momentul în care vor fi relaxate restricțiile impuse în contextul crizei sanitare declanșate de noul coronavirus.
Potrivit acesteia, statele membre ale Uniunii Europene vor stabili un set de norme care să asigure distanțarea între pasageri.
”Trebuie să învățăm să trăim și să ne desfășurăm activitățile în condiții de criză, trăind cu virusul. Pâna la descoperirea unui vaccin, trebuie să ne obișnuim cu aceste reguli de restricție (…) Ceea ce facem noi este să stabilim de comun acord, între statele membre, un set de principii şi măsuri care se pot aplica atunci când se va restabili transportul de pasageri. Ete foarte util ca cetăţenii să cunoască aceste reguli să ştie că ele se aplică în toate destinaţiile în mod unitat, să se simtă în siguranţă, pentru că principalul scop al acestor măsuri ar fi siguranţa pasagerului şi a lucrătorilor din transport, astfel încât, odată cu revenirea la călătorii, să nu vedem o nouă izbucnire a numărului de cazuri. Aceste principii depind de modul de transport . Sigur că ele vor fi diferite (…) Una este să mergi cu maşina personală şi alta este să iei avionul. Dar ele vor avea la bază distanţarea socială, vor avea la bază purtarea de măşti, protejarea lucrătorilor din transport, acolo unde este posibil cu ecrane de separare, prioritizarea achiziționării de bilete în mod electronic, lucruri care să ajute la o interacţiune directă cât mai redusă între pasager [şi] lucrătorii din transport. Totul depinde de evoluţia epidemiei, de diferenţele existente între statele membre, adică nu se putem aştepta ca, deodată, toate destinaţiile să fie posibile, depinde foarte mult de situaţia existentă în fiecare stat membru. Deciziile se vor lua de către autorităţile medicale, iar recomandările vor fi făcute, în această privinţă, de Centrul European de Control al Bolilor. Probabil că între țară sau regiuni, care au o situaţie similară, acest lucru va fi mai [rapid] posibil”, a spus Adina Vălean, duminică, la Digi24.
”Îi încurajez pe toţi cei care vor să călătorească, să se informeze foarte bine care sunt condiţiile la destinaţie şi de asemenea, pe autorităţi să pună la dispoziţia cetăţenilor aceste informaţii în timp real..”, a adăugat comisarul.
“Pentru avioane, ne gândim, nu atât ca o regulă generală, rândul din mijloc liber, pentru că pot călători – să zicem – 3 membri ai aceleiași familii, și nu are sens să lași loc liber între aceștia (…) Apoi, în toate punctele în care se face o verificare de acte, chiar şi în magazinele din aeroporturi, să existe o separare între lucrători în retali şi clienţi. Apoi, distanțarea și separarea cumva a fluxurilor de călători, care vin şi care pleacă (…) Noi vom da recomandări cum să se procedeze, cum să fie protocoale (…) iar autorităților naționale trebuie să stabilească, împreună companiile, protocoale clare privind fluxul de pasageri în astfel de terminale. Pentru autobuze și autocare, lucrurile sunt diferite. Pentru transportul în comun, unde sunt mai multe uși de acces, trebuie făcut un flux separat și trebuie păstrată distanțarea”, a precizat comisarul european.