Confidenţialitate

Noile programe pentru examenele naționale, aprobate

Noile programe pentru examenele naționale au fost aprobate.

Prin ordinul semnat de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, programele revizuite pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu conțin materia aferentă semestrului al II-lea al anului școlar în curs.

Noile programe vor fi postate pe site-ul Ministerului, dupa publicarea lor în Monitorul Oficial.

Noile programe au fost agreate și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, pentru finalizarea cu succes a acestui an școlar, precizeaza Ministerul Educatiei.

Programele pentru examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat prevăd materia studiată până la începutul semestrului al doilea.

Ministerul pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în 22 aprilie.

Potrivit ministrului Monica Anisie,  este posibil ca examenele naționale să fie susținute în luna iulie, dacă elevii vor reveni la cursuri cand starea de urgență va înceta. In caz contrar, Ministerul va lua în calcul alt scenariu de lucru.

În ceea ce priveste tezele, în cazul în care vor reincepe cursurile, acestea vor conţine doar subiecte din materia studiată până pe 11 martie, când au fost închise şcolile.