Confidenţialitate

Noile cărți de identitate electronice: în București, vor fi emise de la vară. Din toamnă, urmează restul orașelor

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, reprezentantul Ministerului de Interne au explicat de ce sunt mult mai utile noile documente.

5 milioane de noi buletine, cu cip, vor fi emise la nivel național anul acesta (în București, din această vară iar în restul orașelor, de l toamnă) cu bani europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Din toamnă ar urma să fie pus în funcțiune un sistem de acces comun în bazele de date ale mai multor instituții astfel încât anumite documente să fie disponibile instant doar prin prezentarea buletinului electronic.

Șeful Direcției pentru Evidența Populației din Ministerul de Interne, chestorul de poliție Cătălin Giulescu, a anunțat „crearea mecanismului de interoperabilizare a sistemelor de evidenţă pe care Direcţia de Evidenţa Persoanelor le gestionează, este vorba de actualul sistem informatic naţional pentru evidenţa persoanelor şi sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă care va deveni operaţional în toamna acestui an. Vorbim de interoperabilizare a sistemelor informatice. În ordonanţă se stabileşte că vor fi continuate aceste proceduri de interoperabilizare a sistemelor. Avem în vedere sistemul informatic gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, plus alte sisteme din care vom prelua informatic anumite informaţii, exonerând astfel cetăţeanul de obligativitatea de a prezenta anumite documente”, a mai declarat Cătălin Giulescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noile cărți de identitate vor avea dimensiunile unui permis auto (unui card bancar) și vor fi emise gratuit.

Acestea vor fi de ajutor în relația cu instituțiile publice și vor scuti deținătorii de drumuri inutile – spune șeful de la Evidența Populației: „De la momentul în care vom iniţia extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional, în vara acestui an, cetăţeanul va trebui să se prezinte fizic, nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă informaţiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă. În măsura în care deţine o proprietate pentru care există un cadastru, informaţiile referitoare la adresa urmează să se stabilească domiciliul sau reşedinţa urmează să fie preluate din interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de ANCPI”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Domiciliul va fi înscris doar pe cipul acestui document.

Părinții vor putea solicita buletinul electronic pentru minori chiar de la naștere. „Un alt element esenţial este că vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională pentru minori, chiar începând de la naştere, de la 0 la 14 ani părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiu UE”, a mai declarat șeful Direcției pentru Evidența Populației din M.A.I.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cum va proceda, peste 6 luni, o persoană care va dori să-și refacă buletinul? Oficialii spun că procedura va fi mult simplificată: „Cetăţeanul va trebui să se prezinte doar pentru preluarea imaginii şi, după caz, a imaginii celor două amprente, vorbim aici de cartea electronică de identitate, întrucât suntem obligaţi să respectăm nişte rigori impuse de legislaţia europeană.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Populația va avea opțiunea să aleagă între buletinul obișnuit și cel electronic. „Această opţiune există, este reglementată şi va rămâne neafectată în continuare. Totuşi, recomandarea noastră este, pentru a beneficia de serviciile de e-guvernare, pentru a accesa serviciile electronice de la distanţă, să se opteze pentru cartea electronică de identitate”, a mai spus chestorul de poliţie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fondurile europene vor fi folosite pentru primele 5 milioane de buletine. Pentru restul populației care ar putea solicita astfel de documente, se vor căuta fonduri, spun reprezentanții guvernului.

Proiectul a pornit ca program-pilot în judeţul Cluj. Acolo au fost emise până acum aproximativ 7.100 de cărţi de identitate electronice. Persoanele care au obținut deja cărţile electronice (și care au achitat taxa de emitere) pot beneficia de gratuitate când vor reface documentele.

Emiterea de buletine electronice va începe în București în vara acestui an iar din toamnă în orașe și municipii reşedinţă de judeţ.