Cea mai mare tranşă de ser anti-Covid produs de Pfizer/BioNTech ajunge, luni, în România.
Cele 725.400 de doze vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Tot luni, ajung la Bucureşti 40.800 doze de vaccin AstraZeneca, transportul acestora fiind asigurat de firma producătoare, pe cale terestră.
”Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, au transmis reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-Covid.
Până la acest moment, România a recepţionat 4.397.309 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.843.269 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
De asemenea, România a primit 1.517.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, 533.125 fiind administrate pentru imunizarea populaţiei.
FOTO: Marius Mantea