Confidenţialitate


Noi sancțiuni anunțate de UE pentru Rusia. Josep Borrell: „Vom sprijini Ucraina, inclusiv cu echipamente militare” | AUDIO


Noi sancțiuni anunțate de UE pentru Rusia. Josep Borrell: „Vom sprijini Ucraina, inclusiv cu echipamente militare” | AUDIO

Uniunea Europeană va pregăti noi sancțiuni pentru Rusia, după ce Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială. După discuții cu miniștrii de Externe ai Uniunii, șeful diplomației europene a explicat că noile sancțiuni pentru Rusia vor fi adoptate cât se poate de repede. În paralel, Uniunea va sprijini în continuare, inclusiv militar, Ucraina în încercarea de a recăpăta controlul în teritoriile ocupate de ruși.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Înaltul reprezentant pentru politică Externă al Uniunii Europene a declarat că mobilizarea dispusă de Vladimir Putin și amenințarea cu atacuri nucleare reprezintă o încercare iresponsabilă și cinică de a submina pacea și securitatea.

De aceea, la New York, unde s-au reunit în marja Adunării Generale a ONU, miniștrii de Externe ai Uniunii au convenit să pregătească un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ar fi al șaptelea pachet, dacă va fi adoptat și în condițiile în care Ungaria, membră a Uniunii, cere exact contrariul adică ridicarea sancțiunilor împotriva Federației Ruse.

Josep Borrell: „Vom sprijini Ucraina, inclusiv cu echipamente militare, atât cât va fi nevoie”

„Noi măsuri restrictive împotriva Rusiei vor fi adoptate imediat, cât de repede se poate, în coordonare cu partenerii noștri. Conform ONU și legislației internaționale, Ucraina își folosește dreptul de a se apăra în fața agresiunii Rusiei și are dreptul de a-și recâștiga controlul deplin pe teritoriile sale, să elibereze teritoriile ocupate. De aceea, vom sprijini Ucraina, inclusiv cu echipamente militare, atât cât va fi nevoie”, a declarat înaltul reprezentant pentru politică Externă al Uniunii Europene.

Potrivit platformei media Politică, printre noile sancțiuni împotriva Rusiei s-ar putea afla limitarea prețului la petrolul rusesc și interzicerea importului de bunuri de lux din Federație în Uniunea Europeană.

De la începutul și până în luna august, cantitatea de petrol importată de Uniune și Marea Britanie zilnic, din Rusia, a scăzut cu aproape un million de barili pe zi, însă în ultima lună de vară, blocul comunitar și Regatul Unit încă mai cumpărau din Federație 1,7 barili de petrol/zi, potrivit Reuters.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Volodimir Zelenski: Faceți tot ce e posibil pentru salvarea celor capturați de Rusia | FOTO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…