Sfârșitul acestei luni aduce reguli noi pentru intrarea în Turcia: românii trebuie să prezinte un test COVID cu rezultat negativ la intrarea în această țară. Testul PCR trebuie făcut cu cel mult 72 de ore înainte de a trece granița.
Condiția unui TEST PCR cu rezultat negativ se aplică din 28 decembrie pentru cei care merg în Turcia cu avionul.
Persoanelor care nu vor prezenta un asemenea test, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în Turcia, nu li se va permite îmbarcarea în aeronave.
De asemenea, testul Covid este necesar din 30 decembrie pentru accesul în Turcia pe cale rutieră, feroviară și maritimă. Cei care nu vor avea rezultatele unui asemenea test, vor putea intra pe teritoriul Turciei, dar vor fi plasați în carantină pentru 10 zile la adresa de cazare declarată (casă, hotel sau alte opțiuni).
Persoanele care nu dețin un loc de cazare unde să poată sta în carantină, vor fi redirecționate spre centre special amenajate ce aparțin Direcțiilor de Sănătate din provinciile de destinație.
Iorgu Ianuși