Confidenţialitate

Noi reguli pentru pașapoartele electronice

De luna viitoare, pașapoartele electronice românești vor fi valabile un număr dublu de ani, adică nu cinci, ci zece ani, potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii nr. 133/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508 din 20 iunie 2018, din 20 iulie pașapoartele simple electronice pentru cei care au peste 18 de ani vor fi valabile zece ani.

Pentru cei care au între 12 și 18 de ani, pașaportul electronic simplu va fi valabil cinci ani, păstrând reglementările actuale.

Alertă prin SMS pentru pașapoartele electronice

Din luna martie a acestui an, înainte ca valabilitatea pașaportului să expire, românii sunt atenționați prin SMS.

Concret, deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte.

Autoritățile au anunțat că posesorii de pașapoarte vor fi încurajați să-și facă din timp o programare pentru eliberarea unui pașaport cu o nouă valabilitate, pentru a avita cozile și așteptarea prelungită din perioada vacanțelor.