Asta prevede un ordin al Ministerului Sănătății referitor la normele de igienă și sănătate publică.
‘
Documentul a fost aprobat de fostul ministru Eugen Nicolăescu, cu puțin timp înainte de a-și încheia mandatul.
‘
Noile reguli spun că atunci când este ridicat un bloc de locuințe, constructorul trebuie să asigure și un loc de depozitare a gunoiului care să respecte mai multe condiții. Între altele, trebuie să se găsească la cel puțin 10 metri de ferestrele locuințelor, să fie împrejmuit și menținut în permanență curat.
‘
În incinta unui bloc de locuințe trebuie să se găsească și un loc de joacă pentru copii, însă jucăriile de exterior trebuie să fie amenajate în așa fel încât să se evite accidentarea celor care le utilizează.
‘
Oficialii din Ministerul Sănătății spun că micile afaceri de la parterul blocului nu trebuie să creeze riscuri pentru sănătate, astfel că atelierele auto, tinichigeriile sau atelierele de tâmplărie trebuie să fie și ele amplasate la o distanță rezonabilă față de ferestrele apartamentelor.
‘
În acest context, nici șoferii nu mai au voie să-și repare mașina în parcare. Ministerul Sănătății precizează că cine nu respectă aceste norme riscă amenzi sau chiar dosar penal.