Confidenţialitate

Noi reguli în biserici: La spovedanie, preoții și enoriașii vor avea măști și vor sta la distanță

Noile îndrumări bisericești se aplică, începând de miercuri, în toate lăcașurile de cult. În timpul spovedaniei, preoții și credincioșii vor sta la distanță de 2 metri și vor purta măști de protecție, anunță Patriarhia Ortodoxă Română.

Potrivit Patriarhiei, slujbele vor fi ținute în interiorul bisericii cu păstrarea distanțării sociale, astfel încât fiecărui credincios să îi revină câte 4 metri pătrați, iar în cazul în care capacitatea bisericii este depășită, credincioșii vor asculta slujba de afară.

Folosirea măștilor de protecție în biserică este obligatorie, cu excepția „slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană”.

Patriarhia roagă persoanele care prezintă simptome ale infecției, care sunt în carantină sau care au intrat în contact cu persoane infectate să nu meargă la biserică.

Reguli noi vor fi aplicate și în cazul spovedaniilor: „Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul”.

De asemenea, Patriarhia recomandă intrări separate pentru intrarea și ieșirea credincioșilor, aerisirea la interval de patru ore, dezinfecția mâinilor la intrarea în biserică și curățarea înainte și după slujbe a obiectelor liturgice, a stranei și a pardoselii.

Accesul credincioşilor în biserici este permis doar dacă este asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane, iar la intrare toţi credincioșii sunt obligaţi să-şi dezinfecteze mâinile cu igienizant pus la dispoziţie de biserică.

De asemenea, este obligatorie masca de protecţie, iar accesul credincioşilor care, după triaj observaţional, au semne de infecţii respiratorii, este interzis. Nu este specificat, însă, cine face acest triaj observaţional.

În biserică trebuie afişate mesaje cu regulile de igienă şi distanţare fizică, iar acolo unde este posibil trebuie organizate circuite separate de intrare şi ieşire din biserică.

Ordinul mai prevede că la slujbele din aer liber trebuie menţinută distanţarea fizică de 1,5 m între persoane. Slujbele organizate în curtea bisericii nu sunt considerate adunări publice.

Linguriţa de împărtăşanie trebuie dezinfectată după fiecare credincios, iar obiectele atinse frecvent, cum ar fi mânerele uşilor, balustradele, scaunele, trebuie dezinfectate o dată la 4 ore, se mai arată în ordin.