Confidenţialitate

Noi masuri anuntate de Guvernul de la Londra – Muncitorii migranti trebuie sa castige cel putin 150 de lire sterline saptamal daca vor sa aiba acces la beneficii sociale

Măsura face parte din noile restricţii anunţate de Guvernul de la Londra în vederea descurajării ‘turismului pentru beneficii sociale’.

Autoritățile din Marea Britanie insistă că acesta ar atrage în special cetăţenii din România şi Bulgaria, în urma ridicării restricţiilor pe piaţa muncii.

Ministrul britanic al Muncii afirmă că o astfel de măsură va asigura un sistem echitabil și ar fi întemeiată în privința faptului că migranţii ar trebui să contribuie la economia ţării şi nu să fie atraşi de beneficiile sociale.

În plus, termenul ‘lucrător’ din legislaţia actuală a UE este prea larg şi prea permisiv cu cei care au lucrat pentru foarte puţin timp.

Potrivit noilor măsuri anunţate de Guvernul de la Londra, pragul veniturilor va fi următorul : pentru perioada 2013-2014, minimum 149 de lire sterline pe săptămână, iar în 2014-2015 acesta va creşte la 153 de lire sterline pe săptămână.

De asemenea, migranţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor trebui să aştepte trei luni înainte de a obţine ajutorul financiar, iar din 1 aprile nu vor mai avea dreptul să solicite ajutorul pentru locuinţă.