Statele Unite au aprobat 600 de milioane de dolari sub formă de “asistenţă militară imediată”, iar Ţările de Jos vor livra Ucrainei 200 de rachete antiaeriene cât de repede posibil.
Totodată, țările vecine și-au deschis granițele pentru refugiații ucraineni.
Preşedintele american Joe Biden a semnat un memorandum pentru a oferi Ucrainei până la 600 de milioane de dolari sub formă de “asistenţă militară imediată”, dar și pentru articole şi servicii de apărare şi pentru pregătire militară şi antrenamente.
Aproape 3 miliarde de dolari din acest pachet vor fi destinate asistenţei de securitate, ajutorului umanitar, măsurilor de stabilizare economică.
Și Ţările de Jos au anunțat că vor livra Ucrainei 200 de rachete antiaeriene cât de repede posibil.
Și Marea Britanie anunță că va spori ajutorul militar și umanitar trimis Ucrainei.
Anunțurile sunt salutate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut o conversaţie în această dimineață cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
“Coaliţia anti-război funcţionează”, a scris Zelenski pe Twitter.