Confidenţialitate

Noaptea Albă a Galeriilor prezintă evenimente de artă contemporană în peste 150 de spații din zece orașe

Vineri, Noaptea Albă a Galeriilor prezintă în cadrul ediției 10 cele mai noi tendințe din arta contemporană românească și internațională în București și, pentru prima dată, în alte nouă orașe – Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de creație se deschid, timp de o noapte, pentru a oferi publicului un program divers și dinamic.

„După zece ani, în primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de Noaptea Albă a Galeriilor. Este un eveniment pe care l-am construit împreună – artiști, curatori, manageri culturali, parteneri, public. Și s-a dezvoltat frumos, iar în acest an se extinde la nivel național, pe 30 septembrie, în zece orașe.

Astfel, ne dorim să creăm o platformă de comunicare și colaborare între centre culturale din țară prin intermediul căreia să putem atrage atenția asupra importanței susținerii culturii contemporane din România. Prezența invitaților străini la ediția din acest an este o oportunitate în plus de a crea noi legături între scena artistică locală și cea internațională.

NAG nu este, deci, doar o noapte albă. NAG dorește să formeze harta culturii contemporane din orașele în care are loc și care sperăm să cuprindă și alte centre culturale în viitor”, declară Suzana Dan, inițiatoarea proiectului Noaptea Albă a Galeriilor.