Confidenţialitate

Noaptea Albă a Galeriilor, la a 12-a ediție

O nouă ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor va avea loc, vineri, în galerii de artă, institute culturale, spaţii alternative, hub-uri creative şi ateliere de artist din Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Petrila, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Potrivit organizatorilor, începând cu acest an, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe vor face parte din programul NAG datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susţinut al scenei artistice independente din aceste două oraşe.

În Bucureşti, harta celei de a 12-a ediţii a Nopţii Albe a Galeriilor numără şaptezeci de spaţii de expunere participante, al căror program divers invită publicul să petreacă o noapte albă în compania culturii contemporane.

“Şi în acest an, Rezidenţa BRD Scena9, devenită în ultimii ani unul dintre principalele puncte pe harta acestui eveniment, găzduieşte expoziţia focus NAG! Proiectul ‘Cultura artist-run – critică, rezistenţă, evadare’, curatoriat de criticul de artă Igor Mocanu, prezintă un alt fel de istorie a spaţiilor independente active în Bucureşti şi nu numai, care au avut o influenţă semnificativă în istoria culturii contemporane din România ultimilor douăzeci de ani”, precizează sursa citată.

Expoziţia va fi deschisă publicului timp de o lună de zile în spaţiul Rezidenţei BRD Scena9 şi în alte câteva spaţii alternative: A5 Studio Space, Alert Studio, Atelier 030202 şi MACAZ – teatru coop.

Un alt proiect care se anunţă de interes îl constituie curatorierea de către Muzeul Naţional de Artă Contemporană a unei expoziţii itinerante pe tema inegalităţii de şanse şi a discriminării etnice, Muzeul Nomad de Artă Contemporană urmând să călătorească, după lansarea la Noaptea Albă a Galeriilor, către districtul de business al Bucureştiului.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, de la ora 19.00, în Sala de marmură de la parterul MNAC.

“George Vasilescu, Claudiu Cobilanschi, Simona Constantin + Suzana Dan + Cosmin Filisan, SOKERES sunt artiştii selectaţi prin concurs să creeze împreună cu comunitatea din Rahova-Uranus, vecinii muzeului, precum şi cu rezidenţi din Aleea Livezilor (Ferentari), patru lucrări de artă care să construiască poduri între cele două lumi. MNAC împrumută gratuit expoziţia companiilor. Itinerariul Muzeului Nomad, cum va fi cerut şi primit de societate, devine în continuare subiect de studiu. Singura expunere a lucrărilor la MNAC are loc de Noaptea Albă a Galeriilor, eveniment în care trupa de teatru PlayHood va juca piesa “Friday” (ora 20.00), iar Cosmo va face un performance de percuţie ce va ghida publicul în descoperirea lucrărilor”, precizează MNAC.

Noaptea Albă a Galeriilor este un eveniment cultural iniţiat şi dezvoltat naţional de către Asociaţia Ephemair cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Capitalei prin EXPO ARTE Centrul Cultural, Fundaţia9.