Confidenţialitate


Noaptea Albă a Galeriilor, eveniment dedicat artei contemporane


Noaptea Albă a Galeriilor, eveniment dedicat artei contemporane

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

NAG se adresează nu doar publicului român iubitor de artă, ci va face vizibilă la nivel internațional, începând cu ediția din 30 septembrie 2016, infrastructura dinamică a spațiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană în România.

Un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane va avea ocazia să intre în contact direct cu scena artistică locală.

Tinerii artiști emergenți vor putea interacționa cu Hilde de Bruijn, curator la Cobra Museum of Modern Art, Simon Hewitt, istoric de artă, curator independent și jurnalist, care a scris pentru publicații precum Art & Auction, ArtNews, Huffington Post New York sau The Art Newspaper, Kate Sutton, curator independent și jurnalist, colaborator Artforum.com din 2008, Branko Franceschi, directorul Muzeului de Artă din Split, Croația și Gunnar Benedikt Kvaran, director Astrup Fearnley Museet Oslo.

Pe 2 octombrie, la Rezidența Scena9, în cadrul unei mese rotunde – Do You See What We See? – al cărei moderator va fi Erwin Kessler, aceștia vor împărtăși impresiile lor cu privire la scena artei contemporane din România și nu numai.

Programul evenimentului, dar şi mai multe detalii, sunt de găsit pe noapteagaleriilor.ro


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…