Confidenţialitate

Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 16 septembrie

Noaptea Albă a Filmului Românesc va cuprinde Bucureștiul pe 16 septembrie.

Pentru al șaptelea an,în peste 10 locații din Capitală, Noaptea Albă a Filmului Românesc va aduce cele mai noi povești regizate de cineaști români, unele în avanpremieră, dar și filme clasice care au făcut istorie în cinema. Spectatorii vor avea ocazia să afle detalii din culisele unor producții chiar de la realizatorii lor, într-un maraton care va cuprinde multe surprize.

Filme de ficțiune și documentare premiate în marile festivaluri sau cu succes la public, drame, comedii și thrillere în proiecții speciale sau în avanpremieră îi vor ține pe iubitorii de cinema până târziu în noapte în fața marelui ecran. Muzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, J’ai Bistrot și Deschis Gastrobar sunt câteva dintre locațiile care revin în programul Nopții Albe.

Lor li se adaugă altele noi – care vor fi dezvăluite în curând – în diferite sectoare ale Bucureștiului, oferind unui public cât mai larg prilejul de a viziona filme românești. Dintre producțiile lansate în ultimul an, spectatorii vor avea ocazia să vadă “Ilegitim”, provocatorul film al lui Adrian Sitaru, distins cu Premiul C.I.C.A.E la Festivalul de la Berlin și proiectat în numeroase festivaluri, despre doi frați și iubirea lor incestuoasă.

În “Dincolo de calea ferată” (r. Cătălin Mitulescu), recompensat de curând cu Mențiunea Specială a Juriului la KarlovyVary, Ada Condeescu și Alexandru Potocean joacă rolurile a doi tineri soți care, după un an de relație la distanță, încearcă să-și dea seama dacă mai există șansa unui nou început.

“Acasă la tata” (r. Andrei Cohn) îi reunește pe Alexandru Papadopol, Ioana Flora și Andi Vasluianu într-o poveste complicată despre un scriitor care se întoarce după mulți ani acasă și își rescrie relațiile cu familia, cu prietenii și cu prima iubire.

O comedie spumoasă despre oameni obișnuiți în situații excepționale, “București NonStop”, al lui Dan Chișu, vine cu o distribuție impresionantă: Gheorghe Ifrim, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Maria Obretin, Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Lia Bugnar.

Lumea e a mea” (r. Nicolae Constantin Tănase), cel mai bun debut la TIFF 2015, este un film viuși puternic despre generația anilor 2000, pentru care notorietatea se măsoară în like-uri pe Facebook și vizionări pe Youtube.

Lor li se adaugă o selecție de documentare si scurtmetraje noi de la TIFF 2016, care au rulat în Zilele Filmului Românesc la Cluj.

O secțiune nouăla această ediție, numită 10 ani de la debut,propune o (re)vizionare a câtorva dintre filmele care au marcat Noul Cinema Românesc și care sărbătoresc anul acesta un deceniu de la lansare: “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu), “A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu), “Legături bolnăvicioase” (r. Tudor Giurgiu).

Peste 4000 de spectatori au vizionat filme anul trecut la Noaptea Albă a Filmului Românesc, evenimentul devenind una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.