Ajunsă la cea de-a XIII-a ediţie, Noaptea Albă a Filmului Românesc este organizată, vineri, la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Gândit ca un maraton de filme authtone, evenimentul va aduce în sălile de cinema cele mai aşteptate producţii ale anului, alături de actori, regizori şi scenarişti.
Programul include peste 20 de proiecţii simultane, în 11 cinematografe şi spaţii alternative din cele trei oraşe.
Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în avanpremieră producții precum „Capra Cu Trei Iezi”, regizat de Victor Canache şi bazat pe povestea scrisă de Ion Creangă, cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale. Filmul a câștigat Premiul Publicului la TIFF 2022.
Tot în premieră, va fi prezentat filmul „Om-Câine”, debutul regizorului Ştefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii .
Programul include şi proiecţia în avanpremieră a filmului documentar „Regele Mihai: Drumul spre casă”, în regia lui Trevor Poots, film care face parte din „Turneul Naţional de Educaţie Istorică”, comedia „Nunţi, botezuri, înmormântări” (r. Alexandru Lustig), cu Şerban Pavlu, Ilona Brezoianu şi Anca Sigartău sau Glasul care strigă-n pustie în regia lui Ciprian Mega.
Biletele şi programul complet se găsesc online.