Confidenţialitate

Nicușor Dan i-a retras atribuțiile viceprimarului liberal Stelian Bujduveanu după ce PNL i-a retras sprijinul politic lui Nicușor Dan | AUDIO

Primarul general Nicușor Dan i-a retras atribuțiile viceprimarului liberal Stelian Bujduveanu. Decizia vine după ce PNL i-a retras sprijinul politic lui Nicușor Dan, iar bugetul Capitalei a fost respins de 3 ori la rând, municipalitatea fiind în imposibilitate de a plăti salariile și facturile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis – într-un comunicat – că după 3 ani PNL a decis să formeze o altă majoritate în Consiliul General, alături de PSD, situație care nu se mai potrivește cu poziția pe care o avea viceprimarul liberal.

”Este ilogic ca viceprimarul să fie simultan și în opoziție cu primarul general și să lucreze în aparatul de specialitate al primarului”, afirmă edilul general.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a comentat ironic gestul primarului Nicușor Dan

„Mi se pare o decizie absolut copilărească, pe principiul să iau jucăriile cuiva. Nu poți să privezi un viceprimar care este ales într-o funcție să-l lași să nu mai facă nimic. Înseamnă că-l plătim să stea”, a spus Nicolae Ciucă.

Ca viceprimar, Stelian Bujduveanu a coordonat până în prezent unele dintre cele mai bănoase direcții din Primăria Capitalei precum patrimoniul, direcția urmărire investiții, relația cu Administrația Străzilor București și Societatea de Transport București, atribuții care acum au fost preluate de primarul general.

Acum, Bujduveanu a rămas cu două atribuții restrânse, Spațiul Locativ și Cabinetele medicale, a explicat Nicușor Dan pentru Hotnews.

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Citește și: Nicolae Ciucă: Cele 2 partide vor asigura tot ceea ce este necesar pentru ca domnul dr. Cîrstoiu să câștige Primăria Capitalei | VIDEO