Confidenţialitate

Nicușor Dan: Avariile la rețeaua de termoficare pot fi remediate până spre seară

Sunt din nou probleme cu termoficarea în București,  când temperaturile au scăzut sub 0 grade. Mai multe avarii au lasăt astăzi fără apă caldă și căldură zeci de blocuri din 5 sectoare.

Primarul General Nicușor Dan spune că este vorba de avarii minore care vor fi remediate pănă spre seară.

”În acest moment există doar două avarii minore pe rețeaua secundară, care vor fi remediate până azi, în cursul după-amiezii”, a declarat Primarul General Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totuși  sunt și alte blocuri din București care primesc agent termic sub parametri în acest moment, recunoaște Primarul General.

”Fie se forța rețeaua, pentru o temperatură mai mare și, implicit, o presiune mai mare, cu riscul ca ea să crape. Atunci, decizia care s-a luat la nivel Termoenergetica a fost să meargă pe prima variantă, a nu se forța rețeaua.

Se poate produce mai mult, se poate pune presiune pentru a se transmite mai mult, dar ne este frică acum, când este frig afară să nu crape rețeaua și atunci să fim nevoiți să lăsăm o zi jumătate, două, multe blocuri fără căldură și atunci am ales varianta asta” , spune Nicușor Dan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.