Confidenţialitate

8 ani de închisoare pentru Nicuşor Constantinescu într-un dosar cu un prejudiciu de 8 milioane de euro

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat, vineri, la 8 ani de închisoare cu executare într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste 8 milioane de euro. Decizia nu este definitivă.

Decizia a fost dată vineri de Tribunalul Constanţa, ca primă instanţă, şi poate fi atacată cu apel.

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, respectiv la câte doi ani de închisoare pentru trei infracţiunii de conflict de interese.

Contopind pedepsele, magistraţii au dispus condamnarea acestuia la opt ani de închisoare cu executare şi cinci ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, între care şi acelea de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Instanţa de judecată a dispus şi condamnarea lui Cristian Zgabercea, fost consilier al lui Nicuşor Constantinescu la data comiterii faptelor. Acesta a fost condamnat, tot cu executare, la patru ani ţi opt luni de închisoare şi cinci ani pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.