Fostul senator PSD este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.
Mai devreme, el a fost audiat de procurorii anticorupție.
Potrivit informațiilor G4Media, procurorii ar investiga un presupus lobby pentru companiile pe care le dețin copiii săi.
Niculae Bădălău este în prezent vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.
A fost deputat, senator și prefect de Giurgiu, ministru al Economiei , iar în septembrie 2019 a fost propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie.
În 2013, Bădălău a mai fost pus sub învinuire tot pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, el că ar fi apărat interesele unei societăți implicate ”în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”.
Dosarul a fost clasat de procurori.