În ultima seară Europa FM Live pe Plajă 2021 au făcut show două artiste în vogă în România, Nicoleta Nucă și Bia.
Duminică, 29 august, fanii au fost alături de artistele lor preferate și au încins atmosfera de la malul mării, într-un concert de zile mari, pe plaja dintre Venus și Saturn.
“Am avut emoții. Pauzele atât de lungi își spun cuvântul. Îmi doream foarte mult să cânt și nu am dat 100%, am dat 1000% din energie, astăzi, pentru că îmi doream asta”, i-a spus artista lui George Zafiu, în backstage.
“Nu cred că industria muzicală își va reveni în totalitate, în sensul că în timpul pandemiei s-au schimbat trendurile muzicale foarte mult. Sper să se lărgească din nou orizonturile un pic mai mult, adică să nu rămânem ca în momentul de față la două nișe muzicale și atât”, a continuat aceasta.
Foto: Marius Mantea