Confidenţialitate

Nicolas Sarkozy, inculpat pentru corupție și pus sub control judiciar

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat în dosarul finanțării campaniei sale prezidențiale din 2007 pentru corupție și finanțare ilegală.

Sarkozy a fost însă eliberat de Poliție, după ce a fost audiat două zile la rând.

Fostul președinte francez a părăsit arestul Poliției și potrivit cotidianului francez Le Monde, a fost pus sub control judiciar.

Sarkozy nu a făcut nicio declarație publică.

Unul dintre martorii cheie în această anchetă este fiul fostului lider libian Muammer Gaddafi, Sail Al Islam.

Intr-un interviu acordat postului Euronews, el a declarat că în curând, va publica dovezile finanțării campaniei lui Nicolas Sarkozy.

“Am văzut cu ochii mei cum a fost livrată prima tranșă de bani” a spus fiul fostului președinte libian, care acum, cere cei 50 de milioane de euro înapoi.

Aflat în campanie electorală prezidențială în Libia, Sail Al Islam a mai spus că la procesul lui Sarkozy vor veni și alți martori care să susțină acuzațiile la adresa fostului lider francez pe care acum îl consideră vinovat de răspândirea haosului și a terorismului din țara sa.

Ancheta magistraţilor francezi a început acum cinci ani, după ce site-ul Mediapart a publicat un document atribuit fostului şef al serviciilor de informaţii libian Moussa Koussa, care se referea la o finanţare de aproximativ 50 de milioane de euro, în schimbul sprijinului Parisului pentru încetarea izolării diplomatice a Libiei. Sarkozy a negat toate acuzaţiile.