Site-ul de specialitate transfermarkt.de a actualizat cota fostului mijlocaș al Stelei, transferat de Anderlecht. După ce belgienii au plătit în schimbul său 7.8 milioane de euro, Stanciu are acum un preț estimativ de 8 milioane de euro.
Jucătorul de 23 de ani i-a depășit astfel pe Ștefan Radu (șase milioane de euro) și Vlad Chiricheș (5.5 milioane). Ciprian Tătărușanu și Florin Gardoș sunt cotați la cinci milioane de euro.
Nicușor Stanciu nu a înscris deocamdată pentru Anderlecht, la care a reușit pînă acum doar 4 pase decisive, în 12 meciuri jucate în toate competițiile.