Confidenţialitate

Nicolae Dică, înaintea returului cu Sporting: “Va fi un meci mult mai greu”

Nicolae Dică nu știe dacă îl va putea folosi ca titular pe Constantin Budescu, la returul cu Sporting Lisabona pentru accederea în grupele Champions League.

Revenit pe teren weekendul trecut, după patru săptămîni de pauză, mijlocașul i-a transmis tehnicianului că nu este încă sută la sută refăcut. Dică are de ales între Budescu și Lucian Filip, despre care spune că este o variantă după evoluțiile constante din ultima perioadă.

FCSB nu poate conta pe unul dintre jucătorii săi de bază – Mihai Pintilii este suspendat după eliminarea din meciul tur, încheiat cu o remiza albă.

Antrenorul “roș-albaștrilor” se așteaptă la o confruntare mult mai dificilă miercuri – portughezii au moralul ridicat după victoria 5-0 obținută în ultima etapă de campionat. În plus, miza partidei de pe Arena Națională este una uriașă, calificarea în grupele Champions League fiind recompensată cu 35 de milioane de euro.

Dică speră că elevii lui să arate aceeași atitudine că la Lisabona și spune că echipa trebuie să fie la fel bine organizată defensiv și să își creeze totodată mai multe ocazii de a înscrie.

Returul cu Sporting se joacă miercuri de la ora 21.45.