Confidenţialitate

Nicolae Ciucă, „un plagiator care semnează demisia unui alt plagiator”, spune Gabriel Liiceanu. Cum este legată soarta premierului de cea a lui Cîmpeanu | VIDEO

Prin luarea la cunoștință a demisiei ministrului Educației, premierul Ciucă și-a semnat propria lui demisie, consideră filosoful Gabriel Liiceanu. Alături de Cătălin Striblea și ascultătorii Europa FM, acesta a vorbit despre retragerea lui Sorin Cîmpeanu din fruntea educației românești dar și despre prim-ministrul și președintele țării.

„Un plagiator semnează demisia unui alt plagiator. Știți la ce revine asta? Că și-a semnat și propria lui demisie pentru că a semnat-o pentru că a plagiat. Din clipa asta el și-a semnat desemenea demisia, va trebui mâine-poimâine să și-o semneze pe a lui”, a spus Gabriel Liiceanu despre premierul Ciucă.

Cătălin Striblea l-a întrebat pe Gabriel Liiceanu și care este situația premierului în acest moment, acuzat la rândul său de plagiat:

„E gravă din punctul lui de vedere pentru că nu cred că societatea civilă, care dă semne că poate și că trebuie să reacționeze, se va opri. Nu se va opri, capacul a fost ridicat după această poveste. E meritul infinit al acestei doamne, Emilia Șercan, că a avut tenacitatea de a o ține langa 12 ani pe o singură temă și iată rezultatele.”

Folosoful a mai spus și că situația României este una excepțională, dar nu într-un sens pozitiv:

„Nicăieri în Uniunea Europeană, niciodată, de 32 de ani, n-a existat o țară cu un președinte care să aibă un prim-ministru și un ministru al învățământului plagiatori, nu există așa ceva, este rușinea Europei. În nicio țară din UE n-au existat 24 de miniștri ai Educației din care 7 au fost masiv suspectați sau dovediți de plagiatori, niciuna.”

Urmăriți în continuare România în Direct, prezentată de Cătălin Striblea:

Citește și: Cine îi va lua locul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației. Numele vehiculate | AUDIO

Colaj foto Inquam Photos