Confidenţialitate

Nicolae Ciucă: „PNL susține menținerea actualei cote la TVA” | AUDIO

Liberalii stabilesc câteva linii roșii pentru a asigura susținerea Guvernului Marcel Ciolacu în Parlament pe pachetul fiscal de reducere a cheltuielilor. Liberalii spun că nu sunt de acord cu măsurile care vor duce la afectarea mediului economic și a investițiilor, spune președintele PNL Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: „PNL susține menținerea actualei cote la TVA”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„PNL susține menținerea actualei cote la TVA și complemenar susținem ca la nivelul întregii structuri guvernamentale să fie identificate acele măsuri prin care marile companii să plătească impozit pe profitul pe care îl realizează în țara noastră. La nivel profesiilor liberale și a PFA-urilor să se impună un plafon pentru CASS”, a spus Nicolae Ciucă.

O altă măsură cerută de PNL este menținerea cotei de impozitare a dividentelor la 8%, iar în ceea ce privește microîntreprinderile, liberalii vor menținerea plafonului la 500 de mii de euro.

Nicolae Ciucă: Avem nevoie de bani pentru proiectele de dezvoltare locală, națională, dar și pentru profesori

În același timp, liberalii mai spun că statul are nevoie de bani pentru a duce la capăt proiectele de dezvoltare locale, regionale și naționale dar și bani pentru salariile profesorilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Avem nevoie de aceste fonduri să putem să ducem mai departe proiectele pe care le-am asumat în modernizarea, în transformarea sistemului medical din România, sistemului de educație. Avem nevoie de bani să asigurăm plata creșterii salariilor la profesori”, a mai spus liderul PNL.

Nicolae Ciucă, despre ieșirea de la guvernare: „Votul de azi confirmă decizia, asumarea responsabilității PNL pentru continuarea guvernării”

Întrebat dacă se pune problema ieșirii de la guvernare, președinele liberalilor a discutat despre disciplina de partid.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Votul de azi privind aprobarea angajării răspunderii este cel care confirmă decizia, asumarea responsabilității PNL pentru continuarea guvernării, pentru asigurarea stabilității politice. Faptul că discutăm, faptul că sunt dezbateri în interiorul partidului arată că sunt proiecte pe care le punem pe masă, le prezintă fiecare – avem argumente și contra-argumente. Asta nu înseamnă că la final nu avem o abordare care are în spate o decizie, iar pe decizia respectivă se aliniază întreg partidul”, a mai explciat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, președinții celor două partide de la guvernare, urmează să discute măsurile fiscale în această după amiază.

Nicolae Ciucă: „PNL susține menținerea cotei unice de impozitare”

Subiectul care este de interes major pentru toată lumea este acela al angajării răspundrii guvernamentale pe măsurile de reducere a cheltuielilor și măsurile fiscale. Am avut discuții la nivelul liderilor PNL și am prezentat cât se poate de clar care sunt elementele fundamentale pe care PNL le-a susținut și continuă să le susțină pentru angajarea acestei răspunderi.

Elementele fundamentale sunt trei la număr:

1. Reducerea cheltuielilor bugetare;

2. Reducerea evaziunii fiscale;

3. Măsurile fiscale.

Complementar la acestea, în detaliu, PNL a susținut și continuă să susțină menținerea cotei unice de impozitare, va continua să susțină întreprinzătorii privați, mediul economic – tot ceea ce înseamnă investiții în România prin menținerea cotei de impozitare la dividende la 8%.

De asemenea, PNL susține menținerea actualei cote la TVA și complementar susținem ca la nivelul întregii structuri guvernamentale să fie identificate acele măsuri prin care marile companii să plătească impozit pe profitul pe care îl realizează în țara noastră”, a spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: „Susținem la nivel profesiilor liberale și a PFA-urilor să se impună un plafon pentru CASS”

„Iar complementar cu aceste măsuri am discutat cu toți cei care au cunoaștere în domeniul economic, fiscal-bugetar și este cât se poate de clar că dincolo de aceste măsuri avem nevoie de un alt pachet prin care să susținem măsuri de investiții, de creștere economică în țara noastră și în felul acesta am discutat – sunt 3 linii pe care putem să le abordăm. Este vorba de facilități fiscale, pentru utilități și ajutor de stat personalizat pentru investițiile care depășesc suma de 50 de milioane de euro”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Liderul PNL: Avem nevoie de aceste fonduri să putem continua modernizarea sistemului medical și a sistemului de educație din România

„În momentul de față, avem nevoie ca prin aceste colectări la buget și reducerea cheltuielilor să putem să asigurăm banii necesari pentru cofinanțarea proiectelor care sunt deja în derulare, proiecte pentru dezvoltarea rețelelor de gaz, de apă-canal, de infrastructură rutieră, și tot ceea ce ține de continuarea procesului de dezvoltare și modernizare a României atât la nivel local-regional, cât și la nivel de țară.

Avem nevoie de fonduri să putem să susținem plata pensiilor și a salariilor și am avut o discuție pe care am agreat-o și este tranșată la nivelul Coaliției împreună cu premierul Marcel Ciolacu – toate aceste măsuri nu trebuie să afecteze, să impacteze în vreun fel veniturile populației.

Avem nevoie de aceste fonduri să putem să ducem mai departe proiectele pe care le-am asumat în modernizarea, în transformarea sistemului medical din România, sistemului de educație. Avem nevoie de bani să asigurăm plata creșterii salariilor la profesori”, a mai explicat președintele PNL.

Nicolae Ciucă: „Avem nevoie să convingem investitorii străini de stabilitatea cadrului fiscal-bugetar în România”

„În această după-amiază vom avea o întâlnire în Coaliție în care vom discuta toate aspectele și vom agrea toate aspectele prin care vom continua să susținem liniile tehnice care sunt în continuare în dezbatare și în acordarea unei înțelegeri comune împreună cu Comisia Europeană – fac această mențiune pentru că este obligatoriu ca prin măsurile pe care le luăm să asigurăm coerența absorbției fondurilor europene atât pe linia fondurilor structurale, cât și pe cea a fondurilor provenite din PNRR.

Avem nevoie să convingem investitorii străini de stabilitatea cadrului fiscal-bugetar în România și faptul că România este o țară care are potențial și sunt oportunități de investiții și așa cum s-a făcut mențiunea în interiorul analizei în cadrul Biroului Politic Național țara noastră în momentul de față a reușit să aibă o creștere economică anul trecut – între primele țări cu creștere economică din Europa.

La finele primei jumătăți a acestui an, România are cea de-a doua creștere economică – cea mai mare creștere economică. Și suntem obligați să participăm la acest efort de responsabilitate pentru a asigura stabilitatea cadrului financiar-bugetar și continuarea dezvoltării economiei româneștii, continuarea atragerii de investiții. Doar așa putem să avem bani pe care să-i folosim în proiectele pe care deja le-am asumat”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Ministerul Apărării Naționale infirmă informațiile potrivit cărora drone rusești ar fi căzut pe teritoriul României