Nicolae Ciucă a primit aviz favorabil în comisia de specialitate din Parlament în urma audierii acestuia. Generalul în rezervă este propunerea PNL pentru Ministerul Apărării.
În programul prezentant în fața membrilor comisiei, Nicolae Ciucă a precizat că vrea să continue procesul de modernizare și de înzestrare a Armatei, să reformeze invățămîntul militar, să se implice în proiecte de mobilitate militară.
Nicolae Ciucă a mai spus că propune – și își asumă – ca, în cazul în care va fi numit ministru, se va prezenta trimestrial în fața membrilor comisiei, fie în Parlament, fie la Ministerul Apărării, pentru a informa cu privire la apărarea țării.
La aceste informări ar urma să participe și șeful Statului Major al Apărării.