Lidera clasamentului Ligii 1, CFR Cluj a ratat ocazia de a se detaşa la 6 puncte de urmăritoarele FCSB şi CSU Craiova, după ce a a terminat la egalitate: 0-0, pe teren propriu, cu FC Botoşani, în etapa a 14-a, prima a returului din sezonul regulat.
Tot duminică, şi Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat “alb” cu Astra Giurgiu, într-un meci perturbat de probleme la instalaţia de nocturnă.
Partida a fost întreruptă în prima repriză un sfert de oră, după ce iluminatul de la stadionul din Braşov a cedat, iar repriză secundă a început cu o întârziere de 8 minute din acelaşi motiv.
În fruntea clasamentului, CFR Cluj are 33 de puncte, urmată de FCSB şi CSU Craiova cu câte 29.
Luni, în ultimele două meciuri ale rundei, de la ora 18:00, ACS Poli Timişoara o primeşte pe Concordia Chiajna, iar de la 20:45 Dinamo joacă tot pe teren propriu cu Juventus Colentina.