Potrivit raportului de monitorizare făcut de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, în urma unui control derulat în luna martie la Spitalul Județean din Focșani, s-au descoperit 40 de deficiențe în ceea ce privește măsurile de prevenire a contaminării şi a răspândirii noului coronavirus.
Echipa de control a constatat că personalul spitalului nu respectă reglementarea referitoare la folosirea echipamentului de protecție, iar o parte din personalul din zonele cu risc epidemiologic ridicat nu schimbă masca de protecție la intervalul de timp stabilit. Mai mult, unii angajați ai spitalului, întîlniți pe holuri în timpul controlului, nu purtau deloc mască de protecţie.
S-a constatat că personalul Spitalului Județean Focșani, în general, dovedeşte o relaxare faţă de purtarea echipamentului de protecţie inclusiv în zonele cu pacienţi COVID.
Probleme s-au descoperit și în ceea ce privește dezinfectanții. Mai precis recipiente goale în tot spitalul sau, acolo unde există soluție, această era pe bază de clor, ineficientă în cazul virusurilor. Raportul mai consemnează că în unitatea sanitară ‘personalul acţionează haotic’, ‘pacienţii nu sunt îndrumaţi corespunzător’, iar în spital poate intra oricine, fără să fie luat la întrebări.
Spitalul Județean Focșani a primit termene stricte de remediere.