Confidenţialitate

Nereguli la Direcţia Generală Ţiţei şi Gaze Naturale din cadrul Ministerului Energiei

Ministerul Energiei trimite Parchetului General raportul întocmit de Corpul de control în urma verificărilor făcute la Direcţia Generală Ţiţei şi Gaze Naturale din cadrul instituţiei. Au fost descoperite „posibile fapte care pot reprezenta infracţiuni”.

Sunt probleme legate de unele contracte privind concesionarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, în care reprezentanţi ai fostului Minister al Economiei şi-ar fi exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, în timp ce firma concesionară, Tehnologica Radion, nu ar fi realizat investiţiile asumate prin 3 contracte încheiate în anii 2010 şi 2011.

Firma Tehnologica Radion, intrată în insolvenţă în septembrie 2014, este controlată de Theodor Berna, cercetat în mai multe dosare penale.