Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), au depistat nereguli la şapte grădiniţe din municipiile Galaţi şi Tecuci la alimente și la spațiile de recreere.
Au fost găsite locuri de joacă rupte, cu scânduri putrezite şi vopsea scorojită, alimente nerecomandate copiilor, cu prea multe grăsimi şi zahăr.
Reprezentanţii a două grădiniţe din Tecuci nu au putut prezenta autorizaţia sanitară de funcţionare şi nici pe cea pentru prevenirea și stingerea incendiilor (PSI).
S-a mai constatat că toate instituțiile preșcolare verificate îndeplineau condiţiile privind spaţiile de cazare, dar s-au găsit abateri la locurile de joacă exterioare, care puteau pune în pericol siguranța copiilor.
Astfel, toboganul avea crăpături sau zone rupte, iar balansoarul şi leagănul aveau scândurile putrede sau exfolieri ale vopselei.
Comisarii au mai descoperit că în două grădiniţe copiii primeau ca desert produse care se înscriu la categoria produselor nerecomandate acestora de vârstă preşcolară, în sensul că depăşeau limita admisă de zaharuri şi de grăsimi.
În ceea ce priveşte dotarea blocului alimentar, la o instituție s-a constatat starea necorespunzătoare a unor echipamente şi obiecte.
Astfel, în bucătărie şi în spaţiile anexe erau corpuri de mobilier, cu rol în depozitare şi păstrarea veselei şi alimentelor, cu melamină deteriorată, suprafeţe utile cu vopsea scorojită, dar şi uşi nefuncţionale.
În spaţiul oficiului nu existau rastele pentru veselă folosită, în condiţiile în care vesela se depozitează în coşuri de plastic.
În plus, nicio grădiniţă din cele şapte verificate nu a informat părinţii despre componentele din alimentele servite copiilor care provoacă alergii sau intoleranţă.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate şapte avertismente şi s-a dispus măsură de oprire temporară a utilizării echipamentelor de joacă defecte şi a mobilierului cu probleme.
De asemenea, s-a oprit distribuirea către copii a alimentelor nepotrivite.