Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, întrebat fiind dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, că vinovăţia aparţine tuturor.
„Pentru situaţia de 30 de ani, şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical şi nu numai autorităţile locale, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a afirmat Nelu Tătaru, la Leţcani.
Întrebat că măsuri va lua pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple, ministrul a menţionat reevaluarea managementului şi „tot ce înseamnă reevaluarea capacităţii de tratament a unităţilor sanitare, tot ce înseamnă coordonare”.
„Nu ştiu dacă vom da afară managerii. Coordonarea activităţii medicale trebuie să fie cea care reflectă activitatea lor”, a precizat Nelu Tătaru.
Sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu la secţia de ATI, unde erau internaţi pacienţi cu COVID-19.
În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave.
Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, este transferat, duminică, la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.