Aflat în vizită de lucru la Constanța, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a spus că pentru regiunea de sud-est a țării va fi extinsă capacitatea la terapie intensivă cu 33 de paturi.
Dar acest lucru nu este suficient, dacă populația nu respectă regulile, a spus ministrul, care a subliniat că traversăm o perioadă grea:
„Avem 3-4 săptămâni grele, avem 3-4 săptămâni în care încercăm să limităm creșterea numărului de cazuri, pentru a putea ajunge pe un platou. În contextul în care vedem în toată Europa numărul de cazuri crescând de la o zi la alta, în care vedem lockdown, reimpuneri de restricții, haideți să participăm cu toții la scăderea numărului de cazuri.”
Nu e cazul să se impună carantina la nivel național, a mai spus Nelu Tătaru, care mizează în schimb pe decizii și restricții la nivel local.
„Într-o localitate unde avem o creștere a numărului de cazuri, atunci se impun restricții suplimentare, ajungând chiar și la scenariul 3, cum este școala sau la portul măștii și în exterior. (…) Noi mergem efectiv pe măsuri locale, ieri am avut 21 de județe cu peste 100 de cazuri, am avut 3 județe cu peste 300 de cazuri. Sunt locuri în care aceste măsuri ar trebui să se impună, avem acele reguli, avem acele hotărâri de Guvern sau acele hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență”, a declarat ministrul Sănătății.