Nelson Mandela este internat într-un spital din Pretoria, unde medicii încearcă să-i trateze o infecţie pulmonară.
Starea de sănătate a fostului preşedinte sud-african, în vârstă de 94 de ani, stârneşte tot mai multe îngrijorări.
Potrivit agenţiilor internaţionale de ştiri, Nelson Mandela respiră singur, ceea ce reprezintă un semn încurajator.
Fostul lider a fost spitalizat de 3 ori în ultima jumătate de an.
Considerat părintele democraţiei în Africa de Sud, Nelson Mandela a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993, pentru eforturile sale în favoarea egalităţii rasiale şi pentru drepturile omului.
Născut în 1918, Neslon Mandela a intrat în politică în 1943. În 1962, regimul segregaţionist al albilor l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru sabotaj. În 1964, sentinţa i-a fost schimbată în închisoare pe viaţă.
Eliberat în 1990, Nelson Mandela a fost ales primul preşedinte de culoare al Africii de Sud în 1994. 5 ani mai târziu se retrage din funcţie.
Viaţa sa a fost sursă de inspiraţie pentru numeroase cărţi şi filme, între care pelicula ‘Invictus’.