Confidenţialitate

Negocierile privind încetarea focului între Israel și Hamas, reluate la Cairo. Mai multe aspecte ale posibilului armistițiu sunt contestate | AUDIO

Negocierile privind încetarea focului și eliberarea ostaticilor între Israel și Hamas au fost reluate la Cairo.

Reprezentanții Hamas se opun anumitor aspecte, în vreme ce premierul Benjamin Netanyahu spune că operațiunile militare ale Israelului vor continua, indiferent dacă acest acord va exista sau nu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

O posibilă încetare a focului în Fâșia Gaza se discută din nou la Cairo, mediată de Egipt și Qatar.

Negociatorii Hamas au declarat că doresc, citez, să “maturizeze” acordul aflat pe masă, sugerând că încă există aspecte asupra cărora cele două părți nu se înțeleg, notează BBC.

Nu este clar, de exemplu, dacă încetarea focului va fi permanentă sau temporară.

S-ar discuta de o pauză a luptelor de doar 40 de zile, timp în care ostaticii să fie eliberați, scrie publicația britanică.

În timp ce Hamas cere un angajament clar în acest sens din partea Israelului, cealaltă parte este reticentă să accepte condițiile, cât timp grupul rămâne activ în Gaza.

Dealtfel, Premierul Benjamin Netanyahu a dat asigurări în repetate rânduri că Israelul va avea o nouă operațiune militară terestră în orașul Rafah din sudul Gazei, chiar dacă se va ajunge la un acord.

Discuțiile de încetare a focului continuă de luni de zile, fără a se înregistra un progres în acest sens.

SURSA FOTO: Shutterstock