Confidenţialitate


Negocierile dintre Eurogrup și Grecia, în prelungiri


Negocierile dintre Eurogrup și Grecia, în prelungiri

Miniștrii de finanțe din zona euro și negociatorii greci nu au reușit să cadă de acord asupra condițiilor pentru acordarea unei noi tranșe din finanțarea externă.

Guvernul de la Atena, condus de Alexis Tsipras, are nevoie de bani, întrucât trebuie să achite mai mult de 7,3 miliarde de euro (8,19 miliarde de dolari) pentru împrumuturile care au scadența în luna iulie.

Potrivit unor surse apropiate discuțiilor, cele două părți s-au apropiat destul de mult de o înțelegere, a cărei parafare întârzie.

Recent, parlamentul Greciei a aprobat un nou plan de austeritate convenit cu creditorii externi, menit să aducă economii la bugetul statului elen de aproape 5 miliarde de euro.

Măsurile nepopulare, între care reducerea pensiilor, au provocat proteste de stradă şi o grevă generală a sindicatelor.

Atena aşteaptă o nouă tranşă, de 85 de miliarde de euro, din ajutorul financiar extern.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…