Riscul de avalanşă în masivul Ceahlău este ridicat, avertizează salvamontiştii, iar durata ascensiunilor pe traseele deschise către cabana Dochia este cel puţin dublă faţă de cea din timpul verii.
În weekenn, în ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile, zeci de turişti au urcat spre cabana Dochia, dar nu a fost înregistrat niciun eveniment.
În schimb, mai multe accidente grave s-au produs în acest weekend pe pârtia din Piatra-Neamţ, după ce persoane care au venit să schieze s-au ciocnit între ele sau au căzut.
Unul dintre cele mai grave accidente a avut loc duminică seara după ce doi schiori s-au ciocnit violent, în timp ce unul dintre ei cobora cu spatele. Din această cauză nu l-a observat pe celălalt schior care venea cu viteză din lateral.
O victimă a fost transportată la Spitalul Judeţean cu suspiciune de fractură a bazinului şi fractură de femur.
Tot duminică, o tânără de 16 ani a suferit un traumatism la piciorul stâng în urma unei căderi.
De joi, când a fost deschisă pârtia din Piatra-Neamţ, au avut loc şi alte accidente în urma cărora s-au înregistrat traumatisme cranio-cerebrale, fracturi şi alte traumatisme.
De-asemenea, pe pârtia din Durău s-a înregistrat, duminică, un cetăţean din Republica Moldova a căzut şi a suferit un traumatism la picior.
Foto: Salvamont Neamț