Acoperișuri avariate de vânt și 8 localități fără energie electrică – este bilanțul în urma fenomenelor meteo periculoase din după-amiaza zilei de sâmbătă, din județul Neamț.
Peste 3.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, în urma ploilor torențiale și a vijeliilor.
8 localități — Războieni, Valea Alba, Dragomirești, Vad, Unghi, Hlăpești, Talpa, Homiceni — au fost, duminică dimineața, nealimentate cu energie electrică, iar 3 localități — Timișești, Dumbrava și Zvorănești – erau parțial nealimentate.
Vântul puternic a avariat acoperișurile a 15 case, 10 în comuna Războieni și 5 în Bârgăoani.
La Războieni, potrivit celor din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, 2 acoperișuri au fost smulse de pe case.
Este așteptată vizita prefectului Vasile Panaite în zonele afectate.
Luni, o comisie a Instituției Prefectului Neamț va merge în localitățile afectate pentru a inventaria pagubele produse.
Apoi, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vor fi aprobate despăgubirile ce vor fi cerute din fondul de rezervă al Guvernului.