O femeie în vârstă de 49 de ani a murit în această dimineață, într-o fântână din apropierea Mănăstirii Agapia.
Se pare că femeia ar fi încercat să se sinucidă în fântâna folosită de măicuțele de la Mânăstire.
Când pompierii și medicii au ajuns la fața locului, paznicul mănăstirii reușise să o scoată pe femeie până la jumătatea fântânii.
După ce a fost adusă la suprafață, medicii de la Ambulanță au făcut manevrele de resuscitare, însă nu i-au mai putut salva viața.
Cazul este cercetat și de poliție pentru că este posibil ca găleata cu care au vrut să o salveze pe femeie până la sosirea pompierilor să o fi strangulat.