Șase persoane au fost rănite, duminică, după ce două maşini s-au ciocnit în comuna nemțeană Săvinești, în zona cunoscută cu numele de „Papuc”, pe DJ 157.
Trei victime au fost preluate de echipaje de la SAJ, două victime (un bărbat de 19 ani și o femeie de 51 de ani) au fost preluate de ambulanțele SMURD, iar o victimă a refuzat transportul la spital.
„Misiunea pompierilor a continuat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru îndepărtarea elementelor rezultate în urma accidentului de pe carosabil”, potrivit ISU.