Sâmbătă, valul de căldură se va menține în vestul și sudul țării, unde va fi valabil un cod galben de caniculă. Maximele vor urca la 37 de grade, transmite Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologul ANM Adrian Boariu:
„Valul de căldură se va menține în regiunile vestice și sudice, se va extinde și în vestul Transilvaniei, al Maramureșului, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18-21 de grade.”
De sâmbătă sunt anunțate furtuni în jumătatea de vest a țării.
Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și vijelii. Avertizarea cod galben de vreme rea este valabilă până luni dimineață, mai transmite Adrian Boariu:
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la început în Banat, Oltenia și în zonele montane poi în extindere în toată jumătatea vestică a teritoriului. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-45 de litri/metru pătrat și pe arii restrânse 50-70 litri/metru pătrat.”