Statele Unite sunt pregătite să lanseze un atac preventiv, cu arme convenţionale, vizând Coreea de Nord, dacă autorităţile de la Washington vor deveni convinse că Phenianul este pe punctul de a testa arme nucleare, au declarat mai mulţi oficiali americani din serviciile de informaţii citaţi de NBC News.
Atacul preventiv al SUA ar putea include rachete şi bombe, operaţiuni informatice sau operaţiuni speciale pe teren.
Contactat de Reuters, Pentagonul a refuzat să comenteze informaţiile privind un posibil atac preventiv, subliniind că este politica sa să nu discute operaţiuni viitoare “şi nici să speculeze public privind scenarii posibile”.
„Comandanţii iau în considerare întotdeauna o gamă completă de opţiuni pentru a ne apăra în faţa oricăror situaţii”, a explicat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Dana White, într-un comunicat.
Potrivit AFP, care citează un site care urmăreşte activitatea regimului comunist pe baza imaginilor din satelit, poligonul nord-coreean de testare a armelor nucleare este scena unor activități de pregătire.
Coreea de Nord ar fi “plasat, aparent, un dispozitiv nuclear într-un tunel”, iar acesta ar putea fi detonat sâmbătă dimineaţă, au declarat mai mulţi oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului de postul de radio Voice of America.
Regimul comunist sărbătoreşte sâmbătă 105 ani de la naşterea fondatorul său, Kim Ir-Sen, bunicul actualului lider. Aceste ceremonii sunt adesea pretextul pentru desfăşurarea de forţe militare.
Cei aproximativ 200 de jurnalişti străini prezenţi în capitala ţării comuniste au fost anunţaţi să se pregătească pentru ceva “mare şi important”, dar nu au primit detalii.
Presa nord-coreană a ameninţat marţi că Phenianul va lansa un atac nuclear asupra Statelor Unite, la orice semn de agresiune americană. Avertismentul vine după ce Comanda Pacificului a mutat mai multe nave de război în apropierea peninsulei Corea.
Coreea de Nord, care este vizată de sancţiuni ONU, a efectuat cinci teste nucleare, dintre care două în 2016.
- Analiștii atrag atenția că un atac preventiv al Statelor Unite prezintă pericolul de a provoca regimul imprevizibil de la Phenian care ar putea lansa propriul său atac asupra vecinului său din sud.“Conducerea Coreei de Nord nu a dat absolut nici un semn sau interes în diplomaţie sau dialog cu niciuna dintre ţările implicate în acest dosar”, a explicat preşedintele departamentului pentru Coreea al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale, Victor Cha.
În aceste condiţii, mai mulţi oficiali americani au explicat că un eventual atac preventiv depinde, în primul rând, de consimţământul Guvernului sud-coreean. Sursele citate subliniază că Seului trebuie convins că acţiunea merită riscul.