O navă britanică ce traversa Marea Roșie a fost avariată într-un atac cu dronă, lansat de rebelii Houthi. Atacul vine la doar câteva zile după ce Marea Britanie și SUA au lansat atacuri aeriene comune împotriva rebelilor din Yemen.
Cargoul britanic naviga în Marea Roşie sub pavilionul Barbados și a suferit „pagube minore” la babord, în urma unui atac cu dronă, lansat de rebelii Houthi.
Nava se afla la aproximativ 105 kilometri vest de Hodeida, un port mare situat pe coasta de vest a Yemenului şi aflat sub controlul rebelilor.
O fereastră a cargoului a fost „uşor” avariată, după ce a fost lovită de un proiectil. În ciuda incidentului, nava a reușit manevre evazive și și-a continuat călătoria, potrivit agenţiei britanice de securitate maritimă UKTMO.
Noaptea trecută, Statele Unite au efectuat un nou atac aerian împotriva rebelilor Houthi, vizând două drone navale de suprafaţă încărcate cu explozivi, a anunţat Comandamentul american în Orientul Mijlociu, citat de publicatia the Independent.
Sursa foto: Shutterstock