E o ”acțiune revoltătoare” care demonstrează ”brutalitatea războiului Rusiei în Ucraina” – a spus secretarul general al NATO.
Între timp, în regiunea barajului a fost declarată starea de urgență. Aproximativ 600 de case au fost deja inundate în zonă.
”Distrugerea barajului Kakhovka pune în pericol mii de civili în prezent și provoacă daune grave mediului. Acesta este o acțiune revoltătoare, care demonstrează încă o dată brutalitatea războiului Rusiei în Ucraina” – a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Stare de urgență la Nova Kahovka a fost declarată de autorităţile impuse de Rusia în oraşul ucrainean, după ce structura superioară a barajului s-a rupt şi a inundat parţial zona.
Pe internet pot fi văzute imagini cu lebede care plutesc în piața central a orașului acoperită acum de ape.
Peste 17.000 de persoane sunt evacuate din zona Barajului Kahovska, anunţă marţi procurorul general ucrainean Andrii Kostin, potrivit AFP.
Ucraina și Rusia se acuză reciproc de distrugerea barajului care, construit în 1956, oferă electricitate pentru peste trei milioane de locuitori.
Și președintele Klaus Iohannis a condamnat distrugerea barajului despre care a spus că – cităm – este o altă crimă de război a Rusiei împotriva civililor nevinovaţi.
De la Chișinău, președinta Maia Sandu a spus că țara sa e pregătită să sprijine Ucraina pentru a face față inundațiilor.
Foto: @Maxar Twitter