Ambasadorii NATO se reunesc de urgenţă, la Bruxelles, pentru a discuta despre agravarea situaţiei din Irak şi Iran.
În weekend, Teheranul a anunţat că îşi va continua programul nuclear fără nicio limitare, după asasinarea de către Armata Americană a generalului inanian Qassem Soleimani.
În acelaşi timp, Parlamentul Irakului a solicitat Guvernului să ceară trupelor străine să părăsescă ţara.
Răspunsul preşedintelui american Donald Trump a venit imediat: soldaţii săi nu vor pleca din Irak decât dacă Teheranul va plăti costurile suportate de SUA pentru securitatea ţării.
După ce l-au asasinat pe principalul lider militar al Iranului, în Irak, americanii se aşteaptă la răzbunare din partea iranienilor.
Liderul de la Casa Albă a scris pe twitter că “Dacă (iranienii) fac ceva, vor fi represalii majore”. În vom ataca fără ezitare, a insistat Donald Trump.
În acelaşi timp, preşedintele SUA le-a răspuns şi autorităţilor irakiene care au cerut retragerea tuturor trupelor străine din ţară.
“Avem o bază aeriană extrem de scumpă, care este acolo. A costat miliarde de dolari pentru a fi construită, cu mult înaintea mandatului meu. Nu plecăm decât dacă ne restituie banii pentru ea”, a declarat Trump referindu-se la baza din capitala Irakului.
Aproximativ 5.000 de militari americani se află încă în Irak.
Între timp, la Teheran au loc astăzi ceremoniile funerare pentru generalul ucis de americani.
Cercetător la centrul de analiză politică Global Focus Center, Ana Maria Luca este de parere că Iranul va ataca Statele Unite prin grupările militare pe care le controlează şi care acţionează în ţările în care are influenţă:
Ana Maria Luca mai spune că Iranul îşi va asuma consecințele unui atac: