Confidenţialitate

Națiunea americană comemorează victimele atacurilor de la 11 septembrie 2001

SUA comemorează, miercuri, victimele atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Președintele Donald Trump a promis să intensifice lupta împotriva talibanilor în Afganistan.

“Dacă, dintr-un motiv sau altul, ei revin în ţara noastră, vom merge oriunde s-ar afla şi vom folosi o forţă militară care nu a mai fost folosită de Statele Unite în istorie şi nu vorbesc chiar despre puterea nucleară”, a spus liderul de la Casa Albă.

În prezent, aproximativ 13.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi pe frontul afgan.

Ideea unui acord de pace negociat cu talibanii nu mai este de actualitate.

Considerate cele mai sângeroase din istorie, atacurile de la 11 septembrie 2001 au fost comise de 19 militanți din reţeaua al-Qaida, care au deturnat 4 avioane, 3 dintre ele lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului de la Washington. Cel de-al patrulea s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat la bord cu teroriștii.

Bilanţul tragediei s-a ridicat la 2.978 de morţi.